Medierea in statele lumii: ITALIA
Ante-Scriptum
Începând din martie 2011, medierea civilă și comercială a devenit obligatorie în multe litigii de natură civilă; obligativitatea a fost eliminată în decembrie 2012 și reintrodusă în septembrie 2013. La început medierea a întâmpinat o puternică opoziție din partea avocaților, care se temeau de o posibilă scădere a veniturilor. În același timp, judecătorii nu i-au acordat o importanță prea mare, fiind destul de sceptici cu privire la utilizarea unor tehnici non-juridice în rezolvarea conflictelor și catalogând medierea ca fiind produsul unei culturi juridice „străine”. Prin lege, organismele de mediere au fost reglementate în detaliu și s-a stabilit un număr de 50 de ore de instruire pentru formarea inițială (prea puține), cu o atenție deosebită pentru partea de comunicare.
La 12 decembrie 2012, Curtea Constituțională a declarat neconstituționalitatea medierii obligatorii, motivul fiind acela că Guvernul italian și-a depășit atribuțiile în crearea legislației privind obligativitatea medierii. În consecință, numărul de proceduri de mediere inițiate a scăzut. Medierea voluntară a supraviețuit, înregistrându-se o rată de succes mult mai mare decât în perioada celei obligatorii. Decretul Legislativ nr. 69/2013, a reintrodus medierea ca prim pas obligatoriu înainte de a merge la tribunal, începând cu 20 septembrie 2013.
Decretul legislativ nr. 69/2013 a stabilit și pentru judecători unele posibilități:
- să emită o propunere de soluție bazată pe echitate (ex art 185-bis Codul de Procedură Civilă) în cauzele ce au ca obiect drepturi de care părțile pot dispune. Părțile sunt libere să accepte sau să refuze propunerea (arbitraj fără caracter obligatoriu);
- să le impună părților în litigiu să apeleze la mediere, în cauzele ce au ca obiect drepturi de care părțile pot dispune.
În majoritatea cazurilor, judecătorii au amestecat aceste două opțiuni: au formulat o propunere de soluție și, dacă propunerea nu a fost acceptată de părți, au impus acestora să participe la mediere (arbitraj urmat de mediere – ARB/MED). În 2014-2015 au apărut noi dispoziții:
- Cauzele aflate pe rolul instanței, în baza acordului părților, pot fi transferate către arbitraj;
- Negocierea asistată de avocați: în cazul litigiilor legate de despăgubirile pentru daunele cauzate de autoturisme și bărci și pentru toate cererile de plată de până la 50.000,00 euro; pentru divorț (cu condiția să nu existe copii minori sau majori dependenți în orice fel de părinții lor);
- Părțile implicate, asistate de avocații lor, vor putea ajunge la o înțelegere, care are caracter executoriu; la fel ca medierea, această procedură este o condiție prealabilă sesizării instanței;
Cursurile de formare inițială de 50 de ore s-au dovedit insuficiente. Cel puțin 200 de ore ar fi fost necesare și ar fi trebuit implicați nu numai experți în probleme de drept, ci și experți în comunicare, psihologi, bancheri, etc. Metodele de soluționare alternativă a disputelor reprezintă un amestec de aptitudini foarte diferite.
Cine poate să medieze?
Pot deveni mediatori absolvenții de studii universitare (cu cel puțin trei ani de studii, indiferent de domeniu). La începutul anului 2011, mediatorii au fost profesioniști cu experiență în domeniu, cu mulți ani de pregătire în spate și capabili să înțeleagă cauzele conflictelor și cum să le gestioneze. Ulterior, (una din cauze fiind apariția crizei economice) mulți dintre cei care au devenit mediatori au urmat cursuri slabe de formare inițială (50 de ore); consecințele au fost deteriorarea calității gestionării proceselor medierii și rezultate inferioare. Mediatorii sunt înregistrați într-un registru ținut de Ministerul Justiției. În februarie 2017, numărul acestora era de 22.786. Prin Decretul Legislativ nr. 69/2013, avocații au devenit mediatori "Ope legis".
Există o lege care definește cine poate efectua medierea?
Decretul Legislativ nr. 28/2010 și Decretul Ministerial nr. 180/2010.
Ce fel de program de formare este necesar - câte ore și subiecte principale au fost predate?
Mediatorii trebuie să finalizeze un curs de formare de 50 de ore cu privire la teorie și practică, proiectat pentru un număr maxim de 30 de cursanți, ce are următorul conținut:
- legile italiene, europene și internaționale privind medierea;
- procedurile de mediere facilitativă și evaluativă și medierea delegată de judecător;
- tehnici de gestionare a conflictelor;
- tehnici de comunicare;
- clauze obligatorii ale contractul de mediere;
- forma, conținutul și efectele cererii și acordului de mediere;
- atribuțiile și responsabilitățile mediatorului;
- sesiuni de mediere simulate;
- test final de 4 ore;
- Ulterior, mediatorul trebuie să își actualizeze instruirea la fiecare doi ani cu un curs de formare profesională de 18 ore pe temele menționate mai sus, inclusiv mediere simulată și să participe la 20 de proceduri de mediere.
Există o organizație națională de mediatori?
Nu. Numele mediatorilor sunt înregistrate într-un registru ținut de Ministerul Justiției. Mediatorii trebuie să funcționeze în cadrul unui organism de mediere (Organismo di mediazione). Organismele de mediere au fost înființate prin Decretul Ministerial nr. 180/2010, fiind definite ca:“Entități publice sau private sau filiale ale acestora, în cadrul cărora medierea se poate desfășura...” În Italia, mediatorii își pot desfășura activitatea numai în cadrul unui organism de mediere și nu ca profesioniști independenți (persoane fizice independente). Organismele de mediere dețin un capital social și o poliță de asigurare de minim 500.000 de Euro. În cadrul lor trebuie să activeze cel puțin 5 mediatori și un administrator (care nu poate avea calitatea de mediator). Administratorul trebuie să repartizeze cazurile de mediere prin rotație, ținând cont în același timp de specializarea mediatorilor. De asemenea, pe site-ul web al organismului trebuie publicate regulamentul acestuia și lista cu numele și experiența mediatorilor care activează în cadrul său. Organismele de mediere își pot desfășura activitatea în toate domeniile prevăzute de lege sau doar în unele dintre acestea (chiar și unul singur). Statul Italian nu le susține financiar în niciun mod, cu excepția ajutorului legal de care beneficiază cei care nu dețin resursele financiare necesare pentru a iniția o acțiune în instanță sau pentru a-și asigura apărarea. Organismele de mediere parcurg o procedură în urma căreia sunt acreditate de Ministerul Justiției. În anul 2016 se înregistra un număr de 778 de organisme de mediere acreditate (în scădere față de 2012, când existau 968 de asemenea entități). Onorariile sunt stabilite de Ministerul Justiției și sunt plătite de către părți direct organismului de mediere. Mediatorul este plătit de către organismul de mediere. Organismele de mediere sunt obligate să transmită trimestrial Ministerului Justiției, numărul procedurilor de mediere inițiate, aflate în curs de desfășurare sau care s-au finalizat (prin acord sau nu), însoțite de documentele aferente.
Materialul a fost pus la dispoziție de mediator Giovanni Matteucci